Sebastian Burduja, ministru al Energiei, a fost invitat la podcastul „Pe Drept Cuvânt”, moderat de avocatul Florentin Țuca. El a vorbit despre traseul profesional, despre învățămintele culese de la mentorii săi, despre mentalitatea care l-a ajutat să prospere în mediul academic și cultural american, despre potențialul energetic al României și ce trebuie făcut pentru a-i atrage în țară pe românii plecați în străinătate. De asemenea, Sebastian Burduja ne-a mărturisit și care sunt planurile sale viitoare în politica românească, în contextul unei posibile candidaturi la funcția de primar al Bucureștiului.
În ultima vreme, au reapărut zvonurile despre noi restricții și limitări de drepturi și despre un nou potențial arest la domiciliu cu ocaziile primăverii și Paștelui, ambele văzute ca factori de risc sanitar, după modelul anului trecut. Ele sunt în deplin acord și cu previziunile unor guru mondiali care știu cu exactitate că omenirea va fi lovită de un nou val viral, neapărat pandemic, pe care ar trebui să-l întâmpinăm cu un al treilea shot vaccinal.
Țara în care sălile curților de justiție sunt substituite, treptat-treptat, de studiouri de TV penal, autoritatea de lucru judecat – subminată de o declarație de martor, prezumția de nevinovăție – înlocuită de cătușe, iar cea de legalitate – de argumentul „las’ că știm noi”.
Știam că această formulă de compromis este unica valabilă, dar mai simțeam și că prăpastia dintre emoția bine fardată a acelei declarații și trăirile autentice pe care eu, Robert și ceilalți camarazi ai noștri le împărtășeam la acea vreme era uriașă. Iar adevăratul „comunicat”, nepublicat atunci din aceleași temeri de a nu tulbura apele și procedurile care îl vizau pe Robert, a fost un text scris la câteva zile distanță, după trezirea din pumni.
Toată ziua de 10 decembrie m-am gândit la deznodământul zilei anterioare și la ce i-au făcut.
Revin, conform promisiunii, cu partea a doua a primului episod despre ziua percheziției. Înainte de rememorarea după-amiezii de 9 decembrie 2015, mă simt dator cu un răspuns la întrebarea „De ce n-ați protestat atunci, de ce abia acum?”
Când a sunat telefonul, era șase și ceva, ori șase fără ceva, nu mai țin minte exact…Ce-mi amintesc însă sunt corul de ciori și apăsarea întunericului matinal, de decembrie în apropiere de solstițiu. La celălalt capăt al undei, Viorel, administratorul firmei, sobru, relativ calm și măsurat. Ar fi bine să vii repede, sunt la noi unii de la DNA care întreabă de tine.